Frica…[din nou, altfel]
by Andrei
Arată, nu povesti. Intră în poveste. Cu paşi mici. Cu lămpaşul aprins. Eşti cel care îi arată drumul cititorului. Imaginea. Simpla imagine. Aud atât de mulţi oameni care vor să se schimbe. Desigur, în bine. Cine ar vrea să fie rău? Şi… şi aşteaptă. Nimic nu e mai sigur decât schimbarea. Prind în forţă moneda şi o întorc şi pe cealaltă faţă. Schimbarea este. Cum facem să păstrăm lucrurile bune? Cum vom reuşi să scăpăm de cele rele?
* * *
Merg, nu stau. Înainte, tot înainte, pe drumul cel drept.
Am iubit dintotdeauna podurile. Când l-am văzut, din depărtare, atracţia a fost maximă. Şi m-am decis. Îl trec. Bătea un vânt groaznic. Senzaţia era cum că s-ar dezmembra în orice clipă. Mi-a fost frică. Dar am trecut.
Frica
Frica de succes şi frica de eşec.
Teama de înălţimi şi teama din adâncuri.
Spaima de mulţime şi spaima de singurătate.
Teama
Spaima
Am spus. Doar scriu. Există însă dintre cei care au pus la adăpost toate spaimele, toate temerile, toate fricile noastre. Sunt specialiştii. Ei şi-au ales mai multe nume, dar, de obicei, le place să le spui cu «psi» în faţă. Dacă ceva are un nume e mai uşor să îi faci faţă. Cred ei. Cred şi eu.
- Bună ziua, Domnule Popescu.
- Ce onoare, Domnule Ionescu.
Avem nume. Ştim cine e în faţa noastră, ştim cu ce avem de-a face. Am înlăturat surpriza, secretul şi enigma. Poate că aşa au gândit şi ei, oamenii *.psi, şi au început să pună câte un nume fiecărei spaime. Şi dacă s-ar fi mulţumit cu atât, dar atitudinea lor a fost una de explorator barbar. Mai departe, tot mai departe. Ce noi continente se ascund dincolo de orizont? Unii au fost chiar trufaşi. Să pună ei primii piciorul pe nou descoperita limbă de pământ. Freudiana Maxima Incognita. Cred că sunt filophobi. Da, toate numele lor se termină-n phobia. Oamenii de ştiinţă şi latineasca lor.
* * *
Îmi fac curaj. Strâng din nou moneda între degete. După ce ai spus povestea, taie toate adjectivele şi adverbele. Lasă acţiunea să trăiască. Trag aer în piept, şi tai şi eu… că e frică de succes sau frică de eşec, tot frică este. Toate sunt frică. Acolo e acţiunea. Acolo e inima ce ţi se strânge, stomacul ce ţi se întoarce. Dar încă simt dureros moneda între degete. E cap şi pajură. E frică şi curaj.
O întorc şi păşesc.
Comentarii
E viaţă!
Imi place podul.
Podul traverseaza apa, in viata traversezi toate greutatile.
http://www.scriitor.wordpress.com
E fotografia mea
Prima de pe blogul ăsta.
Eu am avut nevoie de mult, mult prea multe cuvinte.
Podurile sunt cele mai minunate constructii.
Din nevoia de
a trece in partea cealalta,
a uni ceva cu ceva sau ceva cu altceva,
de a trece,
de a merge mai departe fara alt efort (decat cel pe care l-au facut fauritorii de poduri)
daca este o punte,
un pod suspendat sau unul pe piloni
capetele de pod
o intreaga poveste se poate tese langa miile de povesti ce s-au scris pana acum despre poduri
iar oamenii psi pot sa faca multe interpretari despre “podurile” unor “clienti”…..
Ca în orice poveste, există şi povestea din spatele poveştii.
Iar interpretările sunt ale noastre. Mai clare sau mai şterse.
Dar pentru acum, eu doar atât am vrut să spun.
Acela este cumva podul de pe drumul spre visul tău?
E cumva întrebarea?
De a-l trece sau nu?
Podul ăsta e deja trecut.
Dar există poduri pentru orice vis.
Şi întotdeauna, undeva, în mijloc, vântul suflă puternic.
Asta e. Dar decizia, hotărârea, a fost deja luată.
Atunci… ar trebui sa te simti impacat. E decizia sau blestemul tau…. n-ai decat sa purcezi la fapte sa-ti confirmi corectitudinea ei. Eu insa nu te pot sustine… fiindca am invatat candva ca podurile cad, vapoarele se scufunda, lopetile mor in mana vaslasului obosit. Nah… cred ca am avut profesori buni.
Un om sărac în vise încă n-am întâlnit. Câte un pod s-o găsi pentru fiecare.
[...] în lucrurile bune pe care ştim să le facem şi prin care încercăm să ne mobilăm viaţa. 6. Frica…[din nou, altfel] Ăsta chiar a fost un joc. * * [...]
[...] scriu decât despre temeri depășite am spus odată în finalul unui text. Iar după ce m-am recuperat pe mine, am început [...]