Un prieten
by Andrei
* * *
…şi vorbele sale înţelepte:
We are all erring creatures, and mainly idiots, but God made us so and it is dangerous to criticise.
Mark Twain
Post scriptum: În lipsa Gunoierului, redacţia Cu Ură a fost nevoită să caute înţelepciunea în altă parte.
În plus, ne lipseşte şi traducătorul. Acelaşi Gunoier.
Comentarii
Vezi ca e o piatra sub masa care tine bilele.
Se numeste… cunoastere. Cea neagra n-are sa intre niciodata datorita algoritmului preconceput…
Atunci cand vei reusi sa descoperi piatra uitata, jocul iti apartine si bilele isi vor recapata importanta lor naturala…
Frumos din partea ta ca ne-ai facut cunostinta cu prietenul tau! : )
Nu m-am gândit aşa. Eu doar vroiam să zic că uneori greşim. Chiar şi cu cele mai bune intenţii.
Ada, nu e cea mai simpatică zicere. Cred însă că e una înţeleaptă.
@ Andrei
Stiam. Copiii intotdeauna uita cand incep sa se joace.
P.S. Te-as ruga frumos, daca nu te superi, sa privesti putin la imaginea de pe blogul meu si sa-mi spui ce impresie iti face iluzia optica din stanca de sub manastire creata prin micsorarea imaginii.
Vezi ce se întâmplă, Andrei, dacă nu pui şi instrucţiuni de folosinţă??? Bagi lumea în ceaţă!!!
post scriptum
La câte greşeli e voie? Sau să reformulez?
De câte greşeli este nevoie?
Dacă ar fi “Din dragoste” poate că ar fi mai simplu.
Dar, aşa cum scriu intru într-o zonă de lumină, încât pentru a produce contrastul, traducerea, transformarea în negativ nu este tocmai simplă.
Nu cred că este vreo limită. Şi… în ochii cui? Cred că singura greşeală care merită o oarecare analiză, şi poate nici aia, e cea pe care o resimţim personal.
Dar, nu despre greşeli încercam să vorbesc. Cât să închei un text care a pus în discuţie credinţa. Şi am mers doar din rău în mai rău… cel puţin aşa simt din interpretările voastre. Este greşeala mea pentru că nu am reuşit să spun ceea ce vroiam să spun
Nu e vorba de voie sau nevoie, Camelia. Aici e vorba de cum vede fiecare lucrurile. Si exista unii oameni care pot privi dincolo de suprafata si exista si un trecut uneori care iti influenteaza modul de a privi ceva. In imaginea expusa mai sus eu vad un om satul de viata care isi doreste sa mai fie chiar si pentru o clipa copil. Dar nu se poate juca fiindca trebuie sa calculeze pozitia bilelor si ordinea de desfasurare a jocului… Poate ca uneori intentiile bune sunt gresite, dar merita din cand in cand sa redevenim copii… macar de dragul cunoasterii spontane. O seara placuta si voua!
Mihaela, oricât ţi-aş aprecia interpretarea. E încă prea puţin. Sunt, multe, multe alte lucruri de spus. Şi încă altele care merită să rămână nespuse.
Şi, totuşi, Mark Twain este… un înţelept!
Habar nu am la ce te referi. Eu doar ma jucam… de-a copilaria. Nu stiu cum e la tine, dar mie imi lipseste afurisit de mult. Somn usor si vise placute!
Mie nu. E ordine acolo. Cu maturitatea întrezărită în copilărie am oarecare nelămuriri. Dar e un alt subiect. Poate pentru o altă zi. Somn uşor, Mihaela.
Dap. E si asta un mod de a privi lucrurile. Cred ca am sa incerc sa recitesc Mark Twain. Poate ca acum, cand prea putine lucruri ma mai misca, am sa-i inteleg mai bine intelepciunea…
Cred că masa de biliard nu trebuia să se afle acolo…ci în alt loc…nu îi e rostul printre atâtea cărţi…
Şi, Mihaela, depinde de fiecare cum interpretează “suprafaţa”…că au mai studiat şi alţii psihologia, poate!
Un simplu portret ar fi fost lipsit de… viaţă. Iar masa de biliard deschide către alte posibile interpretări. Nu mă gândisem însă la ele când am selectat poza. Dar, acum, mă bucur că a ieşit aşa. Cred că s-ar mai putea ţese o poveste doar şi pe marginea acestei fotografii.
Traducerea ta ar cam însemna că fiecare a bătut câmpii după cum l-a dus mintea?
Da. Vrei să îţi povestesc despre “efectul fluture” sau despre tehnica cognitiv-comportamentală A-B-C … doar aşa… încă două direcţii posibile.
Eu încercam să reexplic smerenia din 13bis… sau despre credinţă şi cunoaştere.
Smerenia este a aceluia care a putut ascede la acea treaptă a cunoaşterii supreme neaccesibilă multora şi la cea a unei înţelepciuni care nu e la îndemâna oricui.Pornind din cunoaştere. Dorinţa de a înţelege. Mersul lucrurilor.
Mulţi îşi doresc. Mai trebuie să şi ştii să poţi.
Şi mai ales cum!
Tocmai la acest ‘efect fluture’ mă gândeam şi eu întrucât masa de biliard ar putea fi văzută ca un element al hazardului. E şi în acest joc (aparent simplu) o dependenţă puternică de condiţiile iniţiale şi parcă tocmai această incertitudine (de a putea previziona) se ascunde în privirea uşor pierdută a lui Twain.
Din perspectiva mea fotografia apare ca o întrebare.. ‘cât de fragilă este puntea dintre determinism şi indeterminism, dintre cauzalitate şi pură întâmplare?’
@Blue
Cred că pentru răspunsul tău, Mark Twain ar zâmbi de pe partea lui de masă.
Nu sunt însă sigur dacă, în timp istoric, pe vremea lui, “efectul fluture” era deja subiect.
Teoria haosului şi-a făcut intrarea abia pe la începutul anilor ’60, însă chiar şi aşa cred că Twain ar fi găsit cu uşurinţă un răspuns la întrebarea mea, răspuns pe care îl cam bănuiesc.
Şi, ştiut fiind faptul că îi plăcea să aibă ultimul cuvânt, am să îl cedez (de data aceasta): “Doar atunci când ne aducem aminte că suntem cu toţii nebuni misterele dispar şi viaţa devine posibilă.”
PS. Ar fi zâmbit cu siguranţă. Nu de alta, dar să pună punct
[...] apărut și motivația. Acel pentru că! Nu sunt marxist, dar îmi place să caut paternitatea unor vorbe înțelepte. Cu ură… pentru că drumul spre iad e pavat cu bune intenții – Karl [...]