Am plecat…

by Andrei

Îmi fac curaj. Strâng din nou moneda între degete. După ce ai spus povestea, taie toate adjectivele şi adverbele. Lasă acţiunea să trăiască. Trag aer în piept, şi tai şi eu… că e frică de succes sau frică de eşec, tot frică este. Toate sunt frică. Acolo e acţiunea. Acolo e inima ce ţi se strânge, stomacul ce ţi se întoarce. Dar încă simt dureros moneda între degete. E cap şi pajură. E frică şi curaj. O întorc şi păşesc.

fragment din Frica…[din nou, altfel]

Semnat

Un mincinos. Un mare mincinos.

*   *   *

Ar fi fost prea simplu să înfrângem frica, aşa, cu o simplă tăietură de creion.

*   *   *

*   *   *
[din vis]
Am plecat… Am plecat să omor balaurul.

*   *   *

- prea scurt -

Tratat de demonologie. Aplicată.

partea întâi

*   *   *

Aici s-a încheiat cu a fost odată. Suntem deja în miezul poveştii. Ai uitat deja. Te-ai trezit cu balaurul privindu-te în ochi. Iar până să ajungi la castel, mai e încă ceva de mers. Balaurii. Frumoase creaturi. Nu îmi sunt neapărat dragi mie, dar cred că desenatorii din basmele copilăriei au pus multă pasiune atunci când s-au căznit să ni le arate. Cu solzi strălucitori, cu minunatele lor flăcări roş-albastre.

Balaurii sunt temerile noastre. Multe. Iar dintre toate, Balaurul Urii e mic. Şi pricăjit. El e parazitul de la ospăţul celor frumoşi. Îţi roade sufletul, te învinge doar atunci când tu, cavaler neatent, uiţi că mai există şi el în această prea bogată menajerie. Balaurul Urii e întotdeauna flămând, gata să devoreze rămăşiţele de la ospăţul Bucuriei, Pasiunii, Plăcerii… Iubirii.

Acestea sunt magnificele creaturi. Balaurii calmi. Siguri pe ei. Stăpâni pe teama, frica ta. Şi cum să îi înfrunţi? Doar zi de zi tu i-ai hrănit. Sunt paznicii domesticiţi ai înaltelor porţi către visare. Acum ei au crescut. Şi sunt frumoşi. Sunt prea puternici. Le-ai fost stăpân până ţi-au devenit stăpâni.

Aşteptăm. Cu frică, la porţile viselor împlinite. Sunt balaurii noştri. Cum să-i omorâm?

Mişcarea e simplă. Cu spada… de deasupra capului…

…şi harşt!

Cam atât.

Nu-i loc de nicio negociere. Preţul domesticiri lor, al creaturilor tale de până ieri, au fost gândurile tale.  Iar ele o ştiu. Te aşteptă în poartă convinse că nu ai cum să le faci vreun rău. Aşa că singura şi ultima armă e să  le iei prin surprindere. Oricât de frumos ai fi, oricât de bun şi de duios… fără o minimă renunţare nu se poate. Ferecatele porţi ale viselor împlinite nu ţi se vor deschide fără o renunţare din tine. Din iubirea de tine. Poate cel mai calm şi mai sigur pe el demon.

Iar Ura, Ura e mult prea simplu de învins. Îţi cere doar atenţie.

E greu acest duel. Lovitura ta e lovitura ta în tine. În ce îţi este drag. În siguranţa de până ieri. Dar e şi singura cale către speranţa promisă a porţilor deschise.

Am trecut deja de porţile viselor împlinite. Ştiu.

Dar, despre peripeţiile din ţara minunată voi reveni cu poate un şi mai scurt…

*   *   *

Tratat de Demonologie. Aplicată.

- partea a doua -

*   *   *

Post scriptum (de poveste)

La porţile viselor împlinite demonii intră în gardă în schimburi. Ca să trec de prag l-am aşteptat pe demonul înţelepciunii. Era micuţ, şi chiar îmi era drag. Dar… harşt! Şi am trecut.

*   *   *

[întoarcerea din vis]

*   *   *

Cititorilor mei: Nu încercaţi să mă schimbaţi. Lăsaţi-mă aşa cum sunt. Cu fiecare text pe care îl adaug aici, încerc să vă arăt câte o temere depăşită. Desigur, se mai întâmplă să ne rătăcim. Să revenim pe prea bătutele cărări. Dar cred, şi sper… simplu şi egoist, doar pentru mine… că voi şti ce am de făcut.